1. Să intre în contact cu persoane din grupul
ţinta - consumatorii de droguri injectabile
Cei vizaţi sunt în special consumatorii de heroină sau cocaină
injectabilă, cu un consum de droguri regulat sau compulsiv şi care se
injectează în spaţii publice. Pentru a îndeplini aceste obiective de sănătate
și ordine publică, trebuie implementate o serie de servicii. Prin urmare,
acestea ar trebui să (Joseph
Rowntree Foundation, 2006):
- atragă populația-țintă, în așa fel incât consumul supravegheat să fie acceptabil pentru consumatorii de droguri și clienții să continue să vină regulat;
- ofere o capacitate suficientă la nivel local, pentru a obține o acoperire a populației - țintă
Riscuri potențiale:
- Serviciile camerelor de injectare ar putea fi accesate de persoane care nu fac parte din grupul-țintă și noi persoane ar putea deveni atrase de consumul de droguri (EMCDDA, 2003).
2. Să asigure un mediu sigur care să permită
consumul de droguri într-un spaţiu igienic (reducerea
riscurilor asociate consumului de droguri injectabile)
Beneficiile așteptate sunt reducerea
riscurilor care pot apărea în urma consumului de droguri, în special cele
legate de injectarea de droguri în condiţii de stres (ex: frica de a nu fi
vazuţi sau prinşi de către alte
persoane) în locurile publice. Pentru a realiza acest lucru, camerele de
injectare încearcă să se asigure că (Schatz, Nougier, 2012):
- drogurile se consuma în condiţii igienice şi sigure;
- se poate acorda primul ajutor în cazul urgenţelor;
Riscuri potențiale:
• condițiile mai
bune pentru consumul de droguri ar putea accelera consumul de droguri sau ar
încuraja tiparele de consum mai riscante (EMCDDA, 2003)
3. Să reducă
morbiditatea și mortalitatea
Beneficiile aşteptate prin promovarea
sănătății și educației pentru injectarea corectă, în cadrul camerelor de
injectare sunt (Hunt, 2006):
- îmbunătăţirea cunoştinţelor asupra riscurilor asociate consumului de droguri prin sesiuni de informare, educare şi consiliere;
- reducerea comportamentului de consum cu risc ridicat în afara centrului de consum;
- expunerea redusă la/şi transmiterea bolilor infecțioase asociate consumului de droguri;
- reducerea cazurilor de supradoze;
O utilizare mai sigură/eficentă și
gestionarea situațiilor de urgență din centrele de consum ar contribui la o
reducere a numărului de decese cauzate de supradoză.
Photo source: Plateforme Mondiale SCMR - Global Platform DCR |
4. Să stabilizeze și să promoveze sănătatea
utilizatorilor serviciilor
Beneficiile
preconizate de camerele de injectare sunt (Joseph Rowntree Foundation, 2006):
- creşterea accesului la îngrijire medicală primară și consiliere;
- creşterea aderenţei tratamentului dependenţei de droguri și promovează îmbunătățirea sănătăţii pe termen lung a clienţilor, prin referirea către alte servicii;
- Clienții utilizează numai camerele de injectare și "nu au contact" cu servicii medicale, de consiliere și tratament.
- Camerele de consum ar putea favoriza dependența și i-ar putea împiedica pe clienţi să înceapă tratamentul, întrucât consumul de droguri devine mai confortabil.
- Ar putea contracara efectele tratamentului (de exemplu, clienții cărora li se administrează tratament cu metadonă orală dar folosesc în continuare camerele de injectare) (Hunt, 2006)
5. Să reducă consumul de droguri în spaţii
publice și tulburarea liniștii publice asociate acestuia
Beneficiile așteptate sunt (Hunt, 2006):
- reducerea consumului de droguri în spaţii publice;
- reducerea numărului de seringi si a echipamentului folosit pentru injectare, aruncate în spaţii publice
- nivel redus de tulburare a liniștii publice în cartierele cu consum de droguri în aer liber
Riscuri potențiale:
- Camerele de injectare ar putea atrage un număr tot mai mare de consumatori de droguri din alte cartiere sau orașe (Schatz, Nougier, 2012)
6. Să împiedice creșterea criminalității în
și în jurul camerelor de injectare
Camerele de injectare au fost considerate ca
potenţial "magnet" pentru consumatorii de droguri sau traficanți şi
ar putea duce la tulburarea ordinii publice și a criminalității. Camerele, prin urmare, își propun să prevină (EMCDDA,
2013):
- creșterea criminalității asociate tranzacţiilor drogurilor din cartier;
- creșterea traficului de droguri în cartier;
- traficul de droguri și alte activități infracționale în interiorul camerelor de injectare
7. Să furnizeze un mediu care permite un
consum de droguri cu risc mai redus
Beneficiile preconizate sunt reducerea
efectelor negative imediate care pot deriva din consumul de droguri, în special
cele asociate injectării în condiții de stres în locuri publice. Pentru a
realiza acest obiectiv, camera destinată consumului de droguri este concepută
să asigure (Joseph
Rowntree Foundation, 2006):
- consumul de droguri în condiții igienice și facilitarea consumului mai sigur;
- asistență medicală de urgență, în caz de necesitate;
- scăderea nivelului de stres.
Riscuri potențiale:
- Condițiile mai bune pentru consumul de droguri ar putea crește frecvenţa consumului sau ar putea încuraja tipare de consum mai riscante (EMCDDA, 2003).
No comments:
Post a Comment